Obiecte decorative
Lampi cu gaz
Lămpi vechi, originale. Funcționau cu petrol lampant, mai cunoscut fiind sub denumirea de "gaz de lampă". Toate sunt românești. 🇷🇴
Pirogravura din anul 1990...realizata de... subsemnatul 🙂
Donald Duck, simbolul copilariei anilor '80 🎀
Donald Duck este un personaj de desene animate creat de Walt Disney în 1934. Donald este o rață albă antropomorfică cu un cioc si picioare galbene-portocalii. De obicei poartă o cămașă de marinar, o beretă, precum și un papion roșu, dar nu și pantaloni.
Șervețelele au fost folosite încă de pe timpul imperiului roman, însă prima referință a unui șervetel de masă, datează din anii 1384-1385 și vine din Anglia.Utilizarea de șervețele de hârtie este documentată însa în China antică, având în vedere că hârtia a fost inventată în secolul II î.e.n. Șervețelele de hârtie au fost cunoscute sub numele de „chin pha” și erau pliate în pătrate și utilizate pentru servirea ceaiului. Dovezi textuale ale acestor lucruri se regăsesc într-o descriere a bunurilor familiei Yu, din orașul Hangzhou din acele timpuri.Un șervețel poate fi, de asemenea, prins într-un inel pentru șervețele. Alternativ, șervețele de hârtie pot fi aranjate într-un suport pentru șervețele.În imagini, sunt trei tipuri de suporturi de șervețele: din lemn, metal (aluminiu) și sticlă. Cel din aluminiu se încadrează în perioada anilor '50-'60, cel din sticlă este din anii '70-'80 și cel din lemn este creat de subsemnatul, la vârsta de zece ani, perioada anilor '90 când erau la modă traforajul și elementele pirogravate.
Fierul de călcat – scurtă incursiune în istorie
Lămpi vechi, originale. Funcționau cu petrol lampant, mai cunoscut fiind sub denumirea de "gaz de lampă". Toate sunt românești. 🇷🇴
Pirogravura din anul 1990...realizata de... subsemnatul 🙂
Donald Duck, simbolul copilariei anilor '80 🎀
Donald Duck este un personaj de desene animate creat de Walt Disney în 1934. Donald este o rață albă antropomorfică cu un cioc si picioare galbene-portocalii. De obicei poartă o cămașă de marinar, o beretă, precum și un papion roșu, dar nu și pantaloni.
Suporturi de șervețele
Un articol de, Bogdan Florin BASARAB
Șervețelele au fost folosite încă de pe timpul imperiului roman, însă prima referință a unui șervetel de masă, datează din anii 1384-1385 și vine din Anglia.Utilizarea de șervețele de hârtie este documentată însa în China antică, având în vedere că hârtia a fost inventată în secolul II î.e.n. Șervețelele de hârtie au fost cunoscute sub numele de „chin pha” și erau pliate în pătrate și utilizate pentru servirea ceaiului. Dovezi textuale ale acestor lucruri se regăsesc într-o descriere a bunurilor familiei Yu, din orașul Hangzhou din acele timpuri.Un șervețel poate fi, de asemenea, prins într-un inel pentru șervețele. Alternativ, șervețele de hârtie pot fi aranjate într-un suport pentru șervețele.În imagini, sunt trei tipuri de suporturi de șervețele: din lemn, metal (aluminiu) și sticlă. Cel din aluminiu se încadrează în perioada anilor '50-'60, cel din sticlă este din anii '70-'80 și cel din lemn este creat de subsemnatul, la vârsta de zece ani, perioada anilor '90 când erau la modă traforajul și elementele pirogravate.
Fierul de călcat – scurtă incursiune în istorie
Deja
devenite obiecte de muzeu, dispărute de ceva ani buni din peisajul cotidian,
fiarele de călcat cu cărbuni sau cele cu abur, ori cele simple formate dintr-un
mâner și o talpă de metal ce se încălzeau pe sobă, continuă să fascineze
colecționarii de obiecte vechi. Fie că sunt din fier sau din bronz, aceste
obiecte au devenit în ziua de astăzi decor pentru șeminee, terase rustice,
camere vintage sau orice alte spații ale pasionaților de antichități.
Răsfoind
paginile internetului am aflat că în China se foloseau încă din secolul I vase
metalice umplute cu mangal, idee de la care s-a pornit în confecționarea unui
dispozitiv mai ușor manevrabil – frierul de călcat. Începând cu secolul al
XVII-lea în Europa au apărut plăcile de fontă triunghiulare prevăzute cu un
mâner, obiecte ce amintesc într-o măsură foarte mare de fierul de călcat
actual. Acestea erau mai ușoare și mai lejer de manevrat, însă aveau un
dezavantaj major: se răceau foarte repede și era necesară folosirea a două
astfel de obiecte – unul se încălzea în timp ce perechea lui era folosită.
Încerc să-mi imaginez ce viteză de lucru era necesară femeilor prin anii
1700...cu siguranță era un chin sau o “artă”. Ulterior, au apărut fiare de
călcat din fontă umplute cu mangal, ceva mai grele și mai voluminoase, dar mai
practice deoarece nu se răceau atât de repede, temperatura fiind menținută de
cărbuni.
Tot răsfoind
prin paginile de istorie ce fac referire la aceste obiecte, am aflat că fierul
incălzit electric a fost inventat în 1882 de Henry W. Seeley. Fierul de călcat
electric a fost patentat de Seeley la 6 iunie 1882 și cantărea aproape 15
kilograme. În plus avea nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a se incălzi.
Ca o paranteză, am luat în mână o ganteră de 15 kilograme și am încercat să-mi
imaginez cum e să calci cu asemenea greutate…imaginatia mea este prea săracă în
acest caz, pare imposibil dar totusi…femeile erau cu siguranță, mult mai
puternice la acea vreme, fără a merge la sala de forță sau fitness. Paralel, în
Franța a fost inventat un fier de călcat electric în care se utiliza un arc de
carbon pentru a incălzi fierul, o metodă care s-a dovedit a fi periculoasă.
Într-un final, problema a fost rezolvată de către inventatorul Earl Richardson
în 1903 când a început să se fabrice un model mai practic și mai ușor al
fierului de călcat electric, iar din 1920 a apărut primul fier electric cu
termostat, ce permitea călcarea diferitelor tipuri de stofă, excluzând
pericolul deteriorării acestora. În secolele XVII-XIX, cele mai răspandite erau
fiarele de călcat incălzite prin plasarea pe sobă. Acestea erau cele mai
ieftine, dar și ușoare și practice, cum spuneam mai sus. Au existat, de
asemenea, fiare de călcat cu tuburi pentru kerosen, etanol, ulei de balenă, gaz
natural, gaz carbură (acetilenă, ca lămpi cu carbid), sau chiar benzină.
Evident lichidul inflamabil era aprins pentru a înfierbânta placa metalică.
Acestea s-au răspandit în secolul al XIX-lea și s-au folosit pană în primele
decenii ale secolului al XX-lea. Ele erau mult mai scumpe decât tipurile
tradiționale, costând cam cât o turmă de oi, la vremea respectiva. Pentru a
controla flacăra, dar și a indepărta fumul rezultat, unele fiare de călcat
incălzite cu mangal, sau diverse soluții inflamabile, erau prevăzute cu mici
țevi de eșapament - aici nu mă pot abține și o să fac o paranteză – câte avize
ar fi fost necesare dacă era pe vremea aceea… ISU?! Dincolo de glumă, erau cu
adevărat dispozitive periculoase, din cauza cărora s-au produs multe accidente
.
Desigur, istoria fierului de călcat este una
complexă și poate fi studiată amănunțit, dar aici am vrut să fac doar o sinteză
a acesteia. Exemplare diverse pot fi admirate în muzee din întreaga lume, unul
dintre cele mai mari fiind la Castelul Gochsheim, langă localitatea Karlsruhe
din Germania. Mai aproape de noi, găsim o colecție impresionantă și la Muzeul
Național de Istorie a Moldovei. Astfel de piese se află și în colecțiile
particulare ale pasionaților de antichități din România.
În imaginea acestui
articol vă prezint unul din exemplarele din colecția proprie, un fier de călcat
cu cărbuni din 1920, numărul 3 (acesta fiind unul mic spre mediu), ce are ca
ornament la dispozitivul de deschidere un cap de leu. Spor la colecționat,
dragi iubitori de antichități!
Un articol de,
Bogdan Florin BASARAB
_______________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________
Comentarii
Trimiteți un comentariu