Pictură

Confesiuni – Povestea unei pasiuni 

     

     “Păstrați vii visurile tinereții!” spunea Schiller. Da, nimic nu este mai frumos decât tinerețea cu dezideratele sale, cu aspirațiile și pasiunile acesteia. “Tineretea nu e o perioadă oarecare din viața omului, ci este o stare de spirit” ca să-l citez pe Mateo Aleman - așa a fost și la mine – starea în care doream să fac de toate, starea în care credeam în visuri și în concretizarea acestora. Din adolescență, mi-am dorit să fiu pictor, îmi plăcea să stau ore în șir în natură, să analizez fiecare detaliu al acesteia și să-l transpun pe pânză sau pe hârtie. Așa am început să pictez, cu aproximație pe la vârsta de 18 ani. Doream, la acea vârstă să “prind” pe pânzele mele, cele mai frumoase colțuri de natură, dar mai ales cele mai puțin explorate. 

     Se spune că “tinerețea nu are vârstă” și susțin această afirmație. Tinerețea se naște de multe ori în sufletul omului, uneori la vârste înaintate, uneori mai devreme. Fiecare om trăiește cu anumite pasiuni și chiar trăiește pentru acestea. 

     Într-un articol din ziarul MONITORUL DE BACĂU, de miercuri 03.06.1998-Anul IV Nr.128 (795), cunoscuta ziaristă Luminița Patrațeanu spunea despre lucrările mele că “ilustrează marea ca imensitate, colțuri feerice de natură și flori, surprinse în aranjamente grațioase, toate acestea inundate de lumină”. Da, lumina era unul dintre elementele prezente în aproape toate lucrările, lumina o percepeam ca entitatea ce pune în valoare subiectul, fără lumină nu există formă, culoare, reflexie. Factorul “lumină” a fost cel care m-a urmărit toată viața, în fotografie, grafică sau viață personală – orice perioadă întunecată a vieții,  avea să devină umbră prin însăși lumina de la capătul tunelului. 

     Din păcate, Emilia Damian, o altă jurnalistă cunoscută pe Valea Trotusului, a avut dreptate în finalul articolului publicat în ziarul TROTUS EXPRES, anul I, nr. 5 din 11-17 iunie 1998: “Nu-mi rămâne decât să încurajez acest debut, care privit cu luciditate ar putea fi umbrit de metehnele începătorului…” patru ani mai târziu am abandonat această pasiune. Tinerețea, dorința de a trăi la cote maxime fiecare clipă a vieții, mi-au răpit puțin câte puțin din timpul alocat picturii. Preocupările s-au diversificat, s-au născut alte pasiuni, însă pictura mi-a rămas în suflet, momentele de liniște și împăcare sufletească de atunci, m-au ajutat să trec peste zbuciumul anilor ce urmau să vină.   

     “Pictura este nepoata Naturii. Este înrudită cu Dumnezeu.” afirma Rembrandt, iar eu…mă bucur că, chiar și pentru o perioadă scurtă a vieții, am trăit-o! Pictorii care m-au inspirit foarte mult au fost Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, iar operele preferate sunt “Carul cu boi” (1897) , respectiv “Anemone”, din perioada postimpresionismului, 1908. 

                                                                                             Autor: Bogdan Florin Basarab